Crama Oprisor

Crama Oprisor apare menționată pentru prima dată în secolul al XV-lea printre moșiile oltenești de pe Valea Drincei, iar mai apoi, printre preocupările domnitorului Constantin Brâncoveanu, care în 1708 cedează o parte din moșie fiului său, Matei. În anii 1990 firma Reh Kendermann, cel mai prestigios exportator de vinuri din Germania, investește în crama construită cu două decenii în urmă înființând compania Carl Reh Trading, pentru a selecta vinuri românești pentru piața internațională și a produce vinuri proprii din struguri proveniți de pe plantațiile din podgoriile oltenești ale Mehedințiului. La începutul noului mileniu, compania nou înființată devine proprietarul Crama Oprisor.

  • Crama Oprisor La Cetate Sauvignon Blanc 0.75L

    Crama Oprisor La Cetate Sauvignon Blanc Sec 0.75L 13%

    De calitate extra premium, facut cu ajutorul strugurilor selectati de pe parcelele Oprisorului, Crama Oprisor La Cetate Sauvignon Blanc 0.75L cauta sa bucure mesele tuturor oamenilor intr-o maniera cat se poate de inedita, expunand perfect caracteristicile de soi, dar si particularitatile de clima la care au fost supusi strugurii inainte de cultivare. Reconfortant, complet, cu o aciditate si o tarie bine integrata, de o culoare galben-verzui, acest vin cauta sa faca lucrurile mai usoare in momente caniculare, dar si in jurul meselor acolo unde exista preparate culinare alese. Incercati o reteta ce are la baza carnea de curcan pentru a-l evidentia pe deplin.

  • Crama Oprisor La Cetate Tamaioasa Romaneasca 0.75L

    Crama Oprisor La Cetate Tamaioasa Romaneasca Demisec 0.75L 14.5%

    Crama Oprisor La Cetate Tamaioasa Romaneasca 0.75L este inconjurat de o aciditate vioaie, bine integrata, acolo unde gustativ prezinta degustorului un buchet ispititor de struguri copti, salcam si miere, dar si usoare urme de busuioc. Preferabil a se consuma la o temperatura de 10-12 grade celsius in compania preparatelor din peste, produselor din bucataria mediteraneeana (fructe de mare), servit ca aperitiv sau in compania diferitelor deserturi alese, ornamente cu diferite fructe proaspete sau deshidratate.

  • Val Duna Blanc De Roumanie BIB

    Crama Oprisor Val Duna Blanc De Roumanie BIB 3L 12.5%

    Val Duna Blanc De Roumanie BIB 3L se deschide in jurul unei palete largi de arome florale si intonatii fructate, asamblate armonios cu o structura acida, care duc la formarea unui postgust intens si consistent. Olfactiv, degustorul va fi incantat de mireasma florilor albe de primavara, dar si de aportul fructelor proaspete scoase parca din roua diminetii. Gustativ, caracterul sau demisec, fructos si vivacitatea sa ies la iveala pentru a forma cele mai bune senzatii pe bolta palatina.

  • Val Duna Muscat Ottonel

    Crama Oprisor Val Duna Muscat Ottonel BIB 3L 13%

    Val Duna Muscat Ottonel BIB 3L are nas foarte intens de fructul pasiunii, flori de soc şi salcâm, arome ce-şi pun amprenta şi asupra gustului catifelat şi prietenos, cu tonuri de pepene galben şi miere.Vinurile VAL DUNA se impun drept un concept universal valabil: nu au pretenţii sofisticate, sunt proaspete, pe placul tuturor. Uşor de băut, ideale pentru orice ocazie. Într-o sortimentație bogată de vinuri tinere din soiuri naționale și internaționale caracterizate prin acuratețea cu care este evocată tipicitatea fiecărui soi, VAL DUNA demonstrează că tradiția și noul se pot îmbina cu succes.

  • Val Duna Riesling Italian

    Crama Oprisor Val Duna Riesling Italian BIB 3L 13%

    Aciditatea clasică soiului conferă Riesling-ului demisec Val Duna Riesling Italian BIB 3L o consistenţă şi o eleganţă ce-l fac adaptabil consumului în variate ambianţe şi asocieri gastronomice.Vinurile VAL DUNA se impun drept un concept universal valabil: nu au pretenţii sofisticate, sunt proaspete, pe placul tuturor. Uşor de băut, ideale pentru orice ocazie. Într-o sortimentație bogată de vinuri tinere din soiuri naționale și internaționale caracterizate prin acuratețea cu care este evocată tipicitatea fiecărui soi, VAL DUNA demonstrează că tradiția și noul se pot îmbina cu succes.

  • Val Duna Sauvignon Blanc

    Crama Oprisor Val Duna Sauvignon Blanc BIB 3L 12.5%

    Val Duna Sauvignon Blanc BIB 3L este un vin proaspăt, răcoros, caracterizat de o mineralitate tipică soiului şi bogăţie de arome specifice de iarbă, grepfrut, iasomie şi flori de viţă-de-vie.Vinurile VAL DUNA se impun drept un concept universal valabil: nu au pretenţii sofisticate, sunt proaspete, pe placul tuturor. Uşor de băut, ideale pentru orice ocazie. Într-o sortimentație bogată de vinuri tinere din soiuri naționale și internaționale caracterizate prin acuratețea cu care este evocată tipicitatea fiecărui soi, VAL DUNA demonstrează că tradiția și noul se pot îmbina cu succes.

  • Val Duna Cabernet Sauvignon BIB 3L 1

    Crama Oprisor Val Duna Cabernet Sauvignon BIB 3L 12.5%

    Val Duna Cabernet Sauvignon BIB 3L este corpolent, vânos, cu note de fructe roşii şi ciuperci de pădure.Probabil, cel mai renumit soi de struguri roşii din lume, Cabernet Sauvignon din gama VAL DUNA este un vin sec puternic, prietenos şi abordabil. Textură catifelată şi postgust lung, în care se simt taninii bine integraţi.Vinurile VAL DUNA se impun drept un concept universal valabil: nu au pretenţii sofisticate, sunt proaspete, pe placul tuturor. Uşor de băut, ideale pentru orice ocazie. Într-o sortimentație bogată de vinuri tinere din soiuri naționale și internaționale caracterizate prin acuratețea cu care este evocată tipicitatea fiecărui soi, VAL DUNA demonstrează că tradiția și noul se pot îmbina cu succes.

  • Val Duna Feteasca Neagra BIB 3L

    Crama Oprisor Val Duna Feteasca Neagra BIB 3L 12.5%

    Din struguri de Pasareasca Neagra vinificati in demisec a fost posibila aparitia acestui Val Duna Feteasca Neagra BIB 3L care pastreaza vii calitatile sale vreme indelungata, fiind potrivit pentru consum in orice instanta. Vinurile VAL DUNA se impun drept un concept universal valabil: nu au pretenţii sofisticate, sunt proaspete, pe placul tuturor. Uşor de băut, ideale pentru orice ocazie. Într-o sortimentație bogată de vinuri tinere din soiuri naționale și internaționale caracterizate prin acuratețea cu care este evocată tipicitatea fiecărui soi, VAL DUNA demonstrează că tradiția și noul se pot îmbina cu succes.

  • Val Duna Rose De Roumanie

    Crama Oprisor Val Duna Rose De Roumanie BIB 3L 13%

    Val Duna Rose De Roumanie BIB 3L este un vin de masa, care prezinta o culoare antica, insufletita, parca de tenacitatea soiurilor de struguri care a dus la producerea sa(Pinot Noir, Merlot si Cabernet Sauvignon). Vinificat in demisec, acest vin este facut special pentru a revigora papilele gustative in miez de vara dar si pentru a acompania cu succes diferite retete culinare pregatite in stil traditional sau reprezentative bucatariilor occidentale. Vinurile VAL DUNA se impun drept un concept universal valabil: nu au pretenţii sofisticate, sunt proaspete, pe placul tuturor. Uşor de băut, ideale pentru orice ocazie. Într-o sortimentație bogată de vinuri tinere din soiuri naționale și internaționale caracterizate prin acuratețea cu care este evocată tipicitatea fiecărui soi, VAL DUNA demonstrează că tradiția și noul se pot îmbina cu succes.

  • crama oprisor stil chardonnay vin alb 0 75l

    Crama Oprisor Stil de Oprisor Chardonnay 0.75L 13,5%

    „Stil de Oprișor” Chardonnay este expresia pură a eleganței moderne, semnată de Crama Oprișor. Parte din gama de autor „Stil de Oprișor”, acest vin alb sec este dedicat celor care apreciază vinurile curate, expresive, dar rafinate, cu personalitate bine conturată și o versatilitate care îl face ideal atât pentru momente relaxante, cât și pentru mese sofisticate.

  • vin la cetate crama oprisor tamaioasa romaneasca alb demisec 075 l

    Crama Oprisor Stil Tamaioasa Romaneasca 0.75L 13,5%

    „Stil de Oprișor” Tămâioasă Românească este un vin alb sec care aduce o interpretare modernă și rafinată a unuia dintre cele mai vechi și aromate soiuri autohtone. Parte din gama de autor a Cramei Oprișor, acest vin reprezintă o fuziune între tradiția viticolă românească și stilul contemporan de vinificație, rezultând un produs echilibrat, elegant și memorabil.

  • crama oprisor stil cabernet sauvignon vin rosu 0 75l

    Crama Oprisor Stil Cabernet Sauvignon 0.75L 14,5%

    Crama Oprișor Stil Cabernet Sauvignon este o expresie autentică a rafinamentului vinurilor roșii românești, provenită din regiunea viticolă Drăgășani – Mehedinți, o zonă renumită pentru terroir-ul său unic. Acest vin sec, obținut 100% din struguri Cabernet Sauvignon atent selecționați, este parte a colecției „Stil” – o gamă dedicată pasiunii, eleganței și valorii autentice.

Meniu